Traducere: Experimente în consort despre virtuțile secrete de simpatie și antipatie

960. Există lucruri care acționează asupra spiritelor oamenilor prin intermediul simpatiilor și antipatiilor secrete: virtuțile pietrelor prețioase, purtate, au fost acceptate din antichitate și folosite în general, considerându-se că pot produce efecte diferite. Aceasta este adevărat: că pietrele au spirite fine, așa cum se observă din splendoarea lor,[1] și prin urmare ele lucrează prin consimțământ asupra spritelor oamenilor, pe care le fortifică și le stimulează. Cele mai potrivite pentru un efect ca acesta sunt diamantele, esmeraldul, iacintul oriental și piatra de aur, care este topazul galben. Cât despre proprietățile lor particulare, nu trebuie să le acordăm nicio încredere.[2] Este clar că lumina, mai presus de orice altceva, excelează în fortificarea spirtelor oamenilor, și este foarte probabil ca lumina variată să aibă același efect, cu mai multă noutate. Și aceasta este una dintre cauzele pentru care pietrele prețioase fortifică spiritele. Și de aceea ar fi bine să avem felinare vopsite, sau scrinuri vopsite, sau sticle colorate în verde, albastru, roșu, stacojiu etc., și să le folosim cu lumânări pe timpul iernii. La fel să avem sticle rotunde, nu doar sticle colorate, dar cu unele culori printre cristale, cu mânere pentru a fi ținute în mâini. Prismele de asemenea sunt foarte fortificatoare. Au de la Paris sticle prin care poți privi, cu marginile făcute din cristale foarte mici și minunate imitații de pietre prețioase, de toate culorile, care sunt frumoase și plăcute la privit, mai ales pe timpul nopții. Tablourile cu pene indiene sunt și ele fortificatoare și plăcute la privire. Fântânile limpezi și frumoase sunt și ele de asemena fortificatoare pentru ochi și spirite, mai ales atunci când soarele nu este orbitor, ci cerul este acoperit de nori, sau atunci când luna strălucește.

961. Există diverse brățări potrivite pentru fortificarea spiritelor, și ar trebui să aibă trei scopuri: răcoritor, înviorător și laxativ. Pentru răcorire, ele sunt din perle, sau din coral, după cum se obișnuiște. Și a fost notat despre coral că dacă cel care îl poartă este indispus, coralul va păli, ceea ce cred că este adevărat, deoarece o căldură disproporționată va face coralul să își piardă culoarea. Recomand de asemenea mărgăritarele, sau bucăți mici din lapiz-lazuli,[3] sau bucăți de nitru, fie singure, fie într-o combinație stimulatoare.

962. Pentru înviorare și fortificare, ia două corpuri care au calități astringente, fără căldură manifestă. Recomand mărgele de chihlimbar, care este foarte comprimat, dar totodată este unctuos și nu este rece. Și se consideră că îi îngrașă pe cei care poartă asemenea mărgele. Mai recomand și cornul de cerb și fildeșul, care au au o natură asemănătoare, dar și mărgele din portocal, din lemn aromat,[4] macerate mai întâi în apă de trandafir și apoi uscate.

963. Pentru laxative, recomand mărgele sau bucăți din rădăcini de ciulin sau de bujor, de iris, de rogoz și de virnanț.

 

 

[1] Când discută culorile florilor, Bacon face legătura între spiritele lor fine și culorile mai intense. Albul, de exemplu, extremul opus, apar din lipsa spiritelor, așa cum se întâmplă atunci când ne speriem și ne albim sau când oamenii bătrâni încărunțesc.

[2] Ceea ce Bacon sugerează aici este că ele nu au proprietți individuale pentru a vindeca o anumită boală sau a produce un efect, ci efectele sunt generale și bazate pe calitățile lor externe și simpatia dintre diferitele tipuri de spirite (ale lor și cele umane).

[3] Numită și lazulită, este o rocă cristalizată granulată de culoare albastru intens, adusă din Africa sau America de Sud, folosită ca piatră semi-prețioasă.

[4] Tip de lemn,  care atunci când este atacat de mucegai, produce o rășină închisă la culoare (denumită lignum aloes)care miroase foarte puternic și care era folosită pentru parfumuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *