Traducere: Experimente conexe despre emiterea de spirite prin vapori sau exhalații, așa cum sunt mirosurile

925. Există parfumuri potrivite să usuce și să fortifice creierul, reumatismul încheieturilor și secrețiile, așa cum sunt fumul de rozmarin uscat, lemnul aromat[1] sau obligeană[2] atunci când este inhalat pe gură sau nas. Și fără îndoială că există alte parfumuri care umezesc și împrospătează, și care sunt potrivite pentru a fi folosite la frigurile violente, tuberculoză, insomnie, așa cum sunt apa de trandafir, oțetul, cojile de lămâie, violetele, frunzele de viță stropite cu puțină apa de trandafir etc.

926. În cazul leșinurilor bruște sau a sincopelor se obișnuiește să se pună la nas o batistă cu apă de trandafir sau un pic de oțet. Aceasta adună spiritele înapoi, când ele sunt gata să se disipe și să plece.

927. Tutunul fortifică spiritele și alungă oboseala, acțiune făcută parțial prin deschidere, dar în primul rând prin virtutea opiacee, care condensează spiritele. De aceea ar fi bine să se încerce ca pipele să se fumeze (așa cum se face cu tutunul) cu alte lucruri, atât pentru a usca și fortifia, cât și pentru alte intenții. Aș dori să se încerce cu fumul uscător de rozmarin și lemnul aromat, pe care l-am menționat mai sus,[3] dar și cu nucșoară, scorțioșoară, etc.

928. Au fost deja recunoscute drept consecințe ale aratului împrospătarea spiritelor și ațâțarea apetiturilor, dar aceasta nu face la fel de bine în cazul grâului și al secarei, deoarece pământul și-a epuizat deja suflul lui dulce în vegetalele pe care le-a produs pe timpul verii. Este deci mai bine să ari când semeni orz. Dar fiindcă aratul este strâns legat de anotimpuri, este cel mai bine să respiri aerul din pământul tocmai răscolit, săpând cu hârlețul sau stând alături de cel care sapă. Doamnele fac foarte bine atunci când îngenunchiază pe o pernă și plivesc. Aceste acțiuni trebuie făcute în cele mai potrivite sezoane, și anume primăvara devreme, înainte ca pământul să înceapă formarea vegetalelor, și în pământul cel mai dulce care poate fi găsit. De asemenea ar trebui făcut atunci când este puțină rouă, altfel vaporii sunt prea umezi. Știam un om care a trăit foarte mult și căruia i se aducea un bulgăre de pământ în fiecare dimineață când încă stătea în pat și își ținea capul pe el pentru o bună bucată de vreme. Mai sfătuiesc ca atunci când se sapă pământ nou să se pună uneori puțin vin grecesc, astfel încât vaporul pământului împreună cu vinul să fortifice spiritele mai mult. Atenție însă să nu se considere un sacrificiu păgân sau o libație adusă pământului.

929. În medicină sunt folosiți săculeți cu plante sau legături cu prafuri pentru uscarea reumatismului, fortificarea inimii, inducerea somnului etc. Fiindcă deși acestea lucruri nu sunt la fel de puternice precum parfumurile, totuși le poți avea în mână tot timpul, în timp ce cu parfum nu te poți da decât din când în când. Mai mult, există multe lucruri care miros mai bine ele însele decât atunci când sunt puse pe foc, așa cum sunt negrilica, semințele de stirigoaie,[4] ghimbirul, etc.

 

[1] Bacon se referă aici la un anume tip de lemn,  care atunci când este atacat de mucegai, produce o rășină închisă la culoare (denumită lignum aloes)care miroase foarte puternic și care era folosită pentru parfumuri.

[2] Plantă din Asia, cu un miros foarte parfumat, folosită în medicină și parfumerie.

[3] Este vorba din nou de lignum aloes.

[4] Plantă originară din America, foarte toxică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *