Experiment solitar cu privire la îmbunătățirea tutunului

855. Tutunul poate fi foarte valoros, atunci când există cerere[1]. Se spune că un acru de tutun valorează două sute de lire pe an cu tot cu costuri. Costul întreținerii pământului etc. este mare, dar nu afectează cu mult profitul. Însă tutunul englezesc nu este de mare valoare, fiind lipsit de gust, și pământos[2]. Chiar și tutunul din Virginia, deși crește într-un climat mai cald, nu este prețuit din același motiv[3]. Încercarea de a face tutunul englezesc să fie mai aromat și mai bine con-copt ar fi, prin urmare, un lucru foarte profitabil. Unii au încercat să obțină acest rezultat spălând tutunul englezesc într-o fiertură, sau infuzie, de tutun indian[4], însă acestea sunt doar rafinamente și sofisticării, căci nimic care a crescut până la stadiul său desăvârșit nu mai poate fi îmbunătățit radical. Pentru îmbunătățiri, trebuie să intervii la începuturile lucrurilor. Felul în care se coace tutunul trebuie să fie, la fel ca la alte plante, influențat de căldură, fie de la pământ, fie de la soare. Vedem o intervenție în direcția aceasta la cantalupi. Aceștia se seamănă într-o răsadniță cu bălegar dedesubt; pe o coastă orientată spre soarele din sud, care să le dea căldură prin reflexie; puși pe dale, care sporesc căldura, și acoperiți cu paie ca să îi ferească de frig. Unii îi scot și îi replantează, ceea ce le dă un spor de vigoare. Cu toate aceste ajutoare, cantalupii devin la fel buni în Anglia ca în Italia, sau Provence. Metode asemănătoarea ar putea fi încercate și pentru tutun. Cercetează, de asemenea, dacă nu cumva scufundarea rădăcinilor [tutunului] într-o licoare nu le-ar da acestora un plus de vigoare pentru a crește puternice.

Note explicative:

[1] În Anglia, tutunul este puternic taxat (prima taxă, exorbitantă, este introdusă de James I în 1604, ca o încercare de a limita sau chiar extirpa noul obicei al fumatului). În 1614, importul de tutun este făcut monopol de stat, iar în 1620, același James I introduce niște cote limită de tutun care poate fi importat (exclusiv din Virginia, colonie engleză).

[2] Gerard clasifică printre tipurile de tutun și măselarița (yellow henbane), pe care o numește și „tutun englezesc” și despre care susține că are proprietăți terapeutice și curative oarecum asemănătoare cu tutunul (curăță umorile, se poate folosi pentru a trata diferitele ulcerații, pentru a vindeca răcelile etc.). Gerard avertizează însă asupra efectelor ei secundare ale măselariței care „îngreunează și amorțește simțurile, și produce amețeală în grad mult mai mare decât tutunul.” Vezi John Gerard, The Herbal, Or General History of Plants  (London: John Norton, 1597), 284-85. Opinia lui Gerard este criticată de alți naturaliști, care susțin că tutunul și cu măselarița sunt plante foarte diferite. Așa este, de pildă, Estienne, care face în cartea sa o amănunțită „istorie naturală a tutunului”. Vezi Charles Estienne, Maison Rustique, or the Countrie Farme, trans. Richard Surflet (London: Adam Islip for John Bill, 1616), 215-23.

[3] Tutunul originar din Virginia este considerat inferior tutunului din Indiile de Vest; Gerard identifică două feluri de tutun, cel din Peru (cu frunze mai mari) și cel din Trinidad (cu frunze mai mici și mai late). Vezi Gerard, Herbal, 285-87.

[4] Din Indiile de Vest.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *