Experiment solitar referitor la adevărata natura a flăcării

Unul dintre cele mai spectaculoase experimente baconiene, atât prin ingeniozitatea concepției, cât și prin îndrăzneala interpretării. Bacon propune un dispozitiv cu ajutorul căruia să putem studia cum arde flacăra unei lumânări în interiorul unei alte flăcări (o flacără de spirt). Vedem astfel că flacăra își schimbă forma, devenind globulară (în plus, Bacon susține și că flacăra globulară rezultată se rotește rapid). Care este însă interpretarea?

Găsiți aici varianta originală.

31. Ia o lumânare mică și pune-o într-un suport de alamă sau fier; așeaz-o apoi vertical într-un blid plin cu spirt încălzit; aprinde atât lumânarea, cât și spirtul; vei vedea că flacăra lumânării se va dilata, mărindu-se de patru sau cinci ori, și va lua o formă globulară în locul celei obișnuite, piramidale. Vei mai vedea și că partea interioară a flăcării lumânării își menține culoarea și nu devine albastră precum culoarea părții exterioare a flăcării de spirt. Acesta este un caz exemplar[1], în care două lucruri sunt cât se poate de remarcabile: unul, că o flacără înăuntrul altei flăcări nu este înăbușită, ci se menține ca un corp stabil și continuu, precum aerul sau apa. Prin urmare, câtă vreme nu este înăbușită de corpurile dimprejur, flacăra ar continua să se înălțe foarte mare, și cu cât are o bază mai lată, cu atât se înalță mai sus. Celălalt [lucru remarcabil] este că flacăra nu se amestecă cu o altă flacără, la fel cum nu o face aerul cu aer sau apa cu apă, ci rămâne mereu stabilă, chiar și atunci când trece prin corpuri. De asemenea, se pare că forma piramidală a flăcării, cu care suntem obișnuiți, este doar un accident datorat aerului înconjurător care o strânge din toate părțile și o alungește. Căci de la sine, flacăra ar fi rotundă[2]. Iar fumul are forma unei piramide răsturnate, pentru că aerul dimprejur înăbușe flacăra și primește în el fumul. Ia aminte și că flacăra lumânării care arde înăuntrul flăcării de spirt se agită: nu doar că se dilată și se înalță, ci se și mișcă unduindu-se încolo și încoace; așa încât pare că dacă nu ar fi înăbușită, s-ar învârti și s-ar rostogoli la fel de bine cum se înalță. Din toate acestea pare să reiasă că, dacă nu toate, o parte dintre corpurile cerești sunt cu-adevărat foc, sau flăcără, așa cum susțineau stoicii[3]; poate mai fine și mai rarefiate decât cele de aici. Căci toate corpurile cerești au o formă globulară și bine determinată, o mișcare de rotație, precum și culoarea și strălucirea unei flăcări[4]: ceea ce ar însemna că deasupra, în ceruri, flacăra este trainică, stabilă, și se află în locul său natural, pe când aici, pe Pământ, este înstrăinată, trecătoare și impură, precum zeul Vulcan care șchiopăta în urma căderii[5].

Note explicative:

[1]Termenul folosit de Bacon este „instance”, un termen prin care se desemnează un experiment sau o observație cu proprietăți exemplare, capabilă să ofere cunoaștere. Vezi și introducerea.

[2]Natura globulară a flăcării este una dintre premisele cosmologiei baconiene, în care cerurile sunt incandescente, iar corpurile cerești sunt făcute din foc. Vezi, de exemplu, Teoria cerului (traducere de Claudia Dumitru) în Jalobeanu, Rusu eds. Cosmologie filosofică. Vol. I., Editura Universității din București, 2015, paginile…. Experimentul unei flăcări aflate în interiorul altei flăcări este discutat și în NO (OFB XI 249, 333, 335, 337-9), precum și în DGI (SEH V 538-9). Despre proprietățile diferite ale diferitelor tipuri de flăcări vezi și OFB XI 245.

[3]Natura incandescentă a cerurilor pare să fi fost o constantă a filosofiei stoice. Cerurile, ca și corpurile cerești, sunt formate din forma cea mai pură și mai tensionată a pneumei (care este, în general, văzută ca un amestec de aer și foc). Pentru o afirmare clară a modului în care stelele pot fi văzute ca niște flăcări în interiorul pneumei universale vezi  Seneca, Naturales quaestiones, VII, xxiii, 1 (traducere de T. Dinu, V.E. Dumitru, Ș. Ferchedău, L. Cuță, Iași, Polirom, 1999, p. 157). Pentru o discuție a concepției stoice în general vezi S. Sambursky, Physics of the Stoics  (London: Routledge, 1959), 3-7. Cu privire la relația dintre istoria naturală baconiană și Seneca vezi Dana Jalobeanu, “Francis Bacon’s Natural History and the Senecan Natural Histories of Early Modern Europe,” Early Science and Medicine 17(2012).

[4]Despre aceste proprietăți ale stelelor vezi PAN (OFB XI 471) și DGI (SEH 538-9).

[5] După ce s-a născut, Vulcan a fost aruncat din Olimp de mama lui, Hera, ajungând în cele din urmă pe fundul mării și rupându-și un picior.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *