Experiment solitar despre licurici

schreiber-synchronous-fireflies-elkmont-105834Licuriciul este unul dintre exemplele favorite ale naturaliștilor Renașterii. Aceștia cad de acord asupra faptului că licuriciul este generat spontan, însă intră în dispute cu privire la calitățile și proprietățile acestuia.

Licuriciul este doar una dintre insectele zburătoare luminoase pe care le găsim în istoriile naturale renascentiste. Așa cum menționează și Bacon în experimentul de mai jos, creaturi zburătoare sau nezburătoare luminiscente sunt citate de naturaliștii antici (Aristotel menționează deja licuriciu, la insecte) și moderni. Cardano. oferă o întreagă tipologie a acestor creaturi luminoase, printre care se numără licuriciul și musca luminoasă, salamandra, o insectă americană a cărei ochi luminează în întuneric, dar și pyrausta, insecta generată spontan în interiorul unui furnal, din metal topit, citată de Aristotel în Istoria animalelor.

Ce e spectaculos în experimentul lui Bacon este asocierea dintre licurici și plante. Licuriciul este generat spontan din seva eliberată din plante; în acest proces are loc o intersantă transmutație și re-organizare a materiei astfel încât seva nu produce o plantă (ca în exemplele în care generează mușchi sau ciuperci) ci un animal (natura licuriciului e problematică, unii spun că ar fi o insectă, alții că e mai degrabă ceva de tipul unui vierme).

Un alt lucru important în discuția despre licurici este natura lui luminoasă. Bacon e interesat de această lumină rece (bioluminiscență) pe care o studiază împreună cu alte exemple, similare, precum lemnul putred și fosforescent.

Și acum textul:

712. Natura licuriciului nu a fost bine observată până acum. Atâta lucru vedem, că se înmulțesc în special în lunile cele mai calde ale verii și că se înmulțesc nu în câmp deschis, ci în tufișuri și garduri vii. De unde s-ar putea trage concluzia că spiritul lor este foarte fin și nu poate fi purificat decât de căldura verii și că, din cauza fineții sale, se degajă cu ușurință[1]. În Italia și țările foarte calde, există o insectă numită Lucciole[2], care strălucește la fel ca licuriciul, și care ar putea fi licuriciul zburător[3]. Dar această insectă trăiește în mlaștini și bălți. Însă cele două observații se aplică și lor, căci nu apar decât vara, iar rogozul sau alte plante din mlaștină fac umbră la fel de bine ca tufișurile. S-ar putea ca licuricii din țările reci să nu se dezvolte atât de mult încât să ajungă să le crească aripile.

Note explicative

[1] Toți naturaliștii contemporani cu Bacon sunt de acord că licuricii și celelalte insecte luminoase sunt generate spontan. Aici, însă, Bacon pare să lege generarea licuricilor în mod explicit de plante și de prezența unor plante. Pentru cititorul care a parcurs până aici centuriile V, VI și VII și s-a familiarizat cu exemplele și speculațiile baconiene cu privire la generarea spontană, licuricii se înscriu clar în acceași linie a exemplelor de generare spontană în care seva din plante, ieșind în afară, și fiind supusă unui proces suplimentar de putrefacție, generează noi forme de viață.

[2] Termenul apare (probabil pentru prima dată) în Date, Infernul, 26:28.

[3] Ceea ce e interesant aici e că explicația lui Bacon e bine justificată de observațiile accesibile la vremea respectivă, pentru că există licurici care zboară și licurici care nu zboară (aceștia sunt, de fapt, masculii și femelele aceleiași specii). Cele două tipuri de licurici sunt menționate de Aristotel în Istoria animalelor IV, I, 3. Sunt considerate insecte (și nu viermi). (cu mulțumiri lui Cătălin Pavel pentru semnalarea acestei referințe).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *