Plante solare

kircher-sunflowerCapacitatea plantelor de a se întoarce după Soare este explicată, în Renaștere, cu o teorie a corespondențelor sau în cadrul unei teorii „magnetice” a luminii (imaginea alăturată este din Athanasius Kircher, cel care formulează, la mijlocul secolului al XVII-lea, astfel de explicații magnetice). Bacon propune însă altceva, un fel de naturalizare a teoriei corespondențelor.

493. Unii dintre antici, dar și diverși moderni care s-au ocupat de magia naturală, au observat o simpatie între soare, lună și unele dintre stele principale pe de o parte și anumite ierburi și plante pe de alta. Astfel au numit unele ierburi solare și altele lunare și astfel de fleacuri au fost apoi puse în cuvinte mari[1]. Este clar că există plante care au respect față de Soare, în două sensuri: unele se deschis și se închid, altele se apleacă și își închină capul. Deoarece gălbenelele, lalelele, pimpinelele şi, într-adevăr, majoritatea florilor se deschid și își desfac frunzele atunci când Soarele strălucește cu putere și invers, se închid sau își strâng frunzele (măcar parţial) în timpul nopții, sau atunci când este înnorat; dar pentru aceasta nu este nevoie să atribuim o cauză atât de solemnă, și să spunem că ele se desfată în prezența Soarelui și jelesc în absența lui. Nu este vorba despre nimic altceva decât de faptul că frunzele absorb umiditatea aerului și se umflă puțin la bază, îngreunându-se, în timp ce uscăciunea aerului le face să se întindă, aplatizându-se. Unii consideră o mare minune că trifoiul își ascunde lujerii atunci când Soarele strălucește puternic. Dar nu este nimic altceva decât o întindere completă a frunzelor. Cât despre aplecarea și închinarea capului, ea este întâlnită la floarea-soarelui, gălbenele, laptele-cucului, nalbă și altele. Cauza este întru-câtva mai obscură decât cea anterioară, dar eu consider că nu este alta decât aceea că partea care stă înspre Soare devine mai fără vlagă și bicisnică la lujer și nu este capabilă să susțină floarea[2].

[1] Bacon referă aici la teoria corespondenţei, folosită atât în magia naturală cât şi în alchimie. Plantele, animalele, metalele şi mineralele, dar şi planetele erau fie solare, fie lunare. Ținta criticilor lui Bacon ar putea fi o altă carte a lui Giovan Battista della Porta, Phytognonomica (I, 18), în care Porta discută aceste corespondenţe (amintite şi în cartea I a Magiei naturale, unde teoria corespondențelor este menţionată ca aflându-se la baza operaţiilor magiei(vezi mai ales capitolul VIII), dar şi la Agrippa, a cărei carte De occulta philosoophia include o clasificare a obiectelor în funcţie de apartenenţa lor la Soare sau la Lună.

[2] Naturalizarea relațiilor dintre plante şi Soare este o depărtarea semnificativă a filosofiei baconiene de teoriile magico-alchimice ale Renaşterii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *