Generare spontană, putrefacție și crearea de „animale noi”

S-a văzut că insectele sunt generate pe tot felul de corpuri. Unele apar din noroi, sau din băligar: așa sunt viermii de pământ, șerpii, țiparii și alții. Ambele [medii] conțin părți în descompunere: apa nu este în stare să-și mențină integritatea, ci se descompune în interiorul noroiului. Cât despre băligar, excrementele reprezintă rămășițele putregăite ale hranei. Alte astfel de creaturi se nasc din lemn, atât aflat în creștere, cât și din cel tăiat[1]. Caută să vezi în ce fel de lemn le găsești mai des, și în ce anotimp. Vedem apoi că viermii cu multe picioare, dintre cei care se strâng într-un fel de minge[2], se nasc cel mai adesea sub buștenii deja tăiați, dar nu în interiorul acestora. Pe de altă parte, unii susțin că i-au găsit în grădini în care nu există nici un fel de bușteni. Totuși, pare că generarea acestui tip de viermi cere un mediu umed și acoperit, protejat atât de soare, cât și de ploaie sau de rouă, așa cum este un morman de bușteni. Acești viermi nu sunt veninoși ci, din contra; doctorii îi recomandă pentru clarificarea sângelui. S-a observat că lemnul patului conține tot felul de insecte[3]. Altele se nasc în părul creaturilor vii, precum căpușele și păduchii; acestea se hrănesc cu sudoarea generată de scalp și rarefiată în firul de păr. Excrementele creaturilor vii generează insecte nu doar după ce sunt eliminate din corp, ci și în timpul în care se află în corp. Așa sunt viermii de care suferă mai ales copiii, și care se găsesc în special în intestine. Apoi, doctorii au observat că în cazul multor boli infecțioase se pot găsi viermi în partea de sus a corpului, unde nu se află excremente, ci doar umori în descompunere. Puricii apar în paie, sau pe saltele, ori de câte ori acestea prind puțină umezeală; în camerele neaerisite sau pe salteaua patului neîntoarsă la timp. Se spune că putem scăpa de ei dacă presărăm pelin prin cameră. Și asta pentru că, așa cum s-a observat, cele foarte amare tind mai degrabă să omoare, decât să genereze putrefacție; corpurile grase sau cele dulci sunt cele mai dispuse spre putrefacție. Există un vierme care se naște în făină, cam cât o larvă albă, și care este dat mâncare, ca o mare delicatesă, privighetoarelor. Moliile apar pe haine și pe lână; mai ales când acestea sunt păstrate în locuri închise și umede; însă se bucură peste măsură să fie în apropierea flăcării de lumânare. Mai e apoi o specie de insecte, numite gărgărițe[4]. Acestea se nasc sub pământ și se hrănesc cu rădăcini de morcov, sau păstârnac. Alte insecte se nasc în apă, cu condiția, însă, ca apa să fie stătută și umbrită; așa este păianjenul de apă, care are șase picioare. Musca numită „tăun” se naște dintr-o peliculă care se formează la suprafața apei; o putem găsi mai ales în apropierea bălților. Există și un vierme care apare pe drojdia vinului deja stricat; și care (așa cum au observat unii dintre antici), se transformă, apoi, într-un fel de țânțar. Anticii au observat și că există viermi care apar în zăpada veche. Aceștia au o culoare roșiatică, sunt înceți la mișcare, și mor aproape imediat ce ies din zăpadă[5]. Aceasta ne arată că zăpada posedă în ea o căldură secretă; pentru că altfel greu ar putea da naștere unor creaturi însuflețite. În privința motivului pentru care acest vierme moare atât de repede, ar putea fi vorba despre exhalarea bruscă a spiritului închis în el, imediat ce frigul nu-și mai exercită acțiunea restrictivă. Pentru că așa cum fluturii sunt încetiniți de frig, iar mișcarea lor se accelerează la căldură, și spiritele pot fi restricționate [în mișcarea lor] de frig, și diseminate de căldură. Observații antice și moderne susțin că în furnalele de topire a cuprului și alamei, în care se aruncă chalcites[6]  (care este, de fapt, vitriol[7]) pentru a le regla funcționarea, trăiește o insectă zburătoare, care a fost văzută, uneori, pe pereții furnalului, alteori mișcându-se prin focul de dedesubt. Aceasta moare imediat ce este scoasă din interiorul furnalului[8]. Avem aici un caz exemplar de mare valoare, demn de a fi investigat cu mare atenție, pentru că ne arată, că atât cădura temperată a creaturilor vii, cât și căldura violentă a focului au capacitatea de a produce creaturi însuflețite, dacă acționează asupra unei materii bine porționate[9]. Astfel, marea axiomă a vivificării este că trebuie să avem căldură, pentru a dilata spiritul corpului; un spirit activ, care să sufere dilatarea; materie vâscoasă sau tenace, capabilă să rețină acest spirit; și materie capabilă să dea lăstari[10] și să primească o figură bine determinată. Acum, un spirit dilatat de o căldură atât de violentă precum cea a unui furnal, deîndată ce se răcește, chiar și puțin, se contractă, solidificându-se[11]. Această acțiune este, fără îndoială, ajutată de bucățile de chalcitis, care conțin, ele însele, un spirit capabil să germineze și să dea lăstari, așa cum vedem în experimentele chimice[12]. În concluzie, cele mai multe dintre lucrurile aflate în descompunere generează insecte, dintre cele mai diferite; însă nu voi întreprinde aici încercarea (fără speranță) de a le enumera pe toate.

[1] O clasificare similară a creaturilor generate spontan se găsește în  Aristotel, Istoria animalelor, V. 19. Pe de altă parte, pasajul despre carii și viermi generați în corpul uman seamănă și cu unul din Plinius, XI 113, Plinius, Istoria naturală, vol. II, 199.

[2] După descriere este vorba despre un fel de omizi.

[3] „Cimices”, cuvânt derivat de la cimex (ploșniță). Despre ploșnițe vezi Plinius, XXIX, 17. Plinius, Istoria naturală, vol. V, 109.

[4] Wevil – o denumire generică pentru larvele unor specii de gândaci dăunători (care pot distruge grânele, sau alte tipuri de culturi).

[5] Aristotel, Istoria animalelor, V 19.

[6] Bacon se referă aici la mineralul cunoscut de antici sub numele de chalcitis (un nume grecesc latinizat) căruia îi adaugă o terminație englezească. Chalcitis este descris de Dioscorides și Plinius. Vezi, de exemplu, Plinius XXXIV, 29: „Și din chalcitis – așa se numește – se obține, prin topire, aramă. Se deosebește de cadmea prin faptul că aceea se taie din straturile de piatră aflate la suprafața solului, descoperite, iar aceasta provine din straturile de adâncime. În plus, chalcitis se sfărâmă imediat, având o natură fragilă, încât pare un rumeguș condensat. […] Prezintă vine de aramă de formă prelungă.” Plinius, Istoria naturală, vol VI, 95-96. Plinius descrie trei tipuri de astfel de minereu din care se obține cuprul. În Renaștere, chalcitis este discutat pe larg de Georg Agricola, în De natura fossiliorum, (pornind de la pasajele din Plinius) ca una dintre piritele cuprifere, care are mai multe varietăți, înrudite între ele, și producătoare de vitriol (sulfat de cupru, sau alți sulfați, precum sulfatul de zinc). Georg Agricola, De Natura Fossilium (Textbook of Mineralogy), trans. Mark Chance Bandy and Jean A Bandy (Courier Corporation, 2004), 573; De re metallica, trans. Herbert Hoover and Lou Henry Hoover (London: Salisbury House, 1912). Chalcitis este menționat și de Cardano, care discută și tradiția medicală a sărurilor de cupru recomandate pentru diferite afecțiuni de Celsus sau Galen. Cardano, De subtilitate, vol. I, 113.

[7] Nume generic pentru sulfați, aici sulfat de cupru (vitriolul albastru, sau vitriolul roman). Vitriolul verde este sulfat de fier, iar cel alb sulfat de zinc. Vezi și nota…

[8] O astfel de insectă zburătoare (pyrausta) este menționată de Aristotel, în Istoria animalelor, V, XIX 605b11.  Relatarea lui Aristotel este discutată de Cardano, care o îmbogățește cu detalii, susținând că pyrausta este generată de descompunerea părții umede, sau acvatice a metalelor, într-un mediu închis, și încălzit la un foc foarte puternic. Cardano, De subtilitate, vol.II, 533-34. Povestea insectei zburătoare care trăiește în foc se găsește și la Giovan Battista Della Porta, Magia naturalis, II, capitolul II; Giambattista della Porta, Natural Magick in Twenty Books  (London: Thomas Young and Samuel Speed, 1658), 29.

[9] Bacon face referire aici la un principiu metodologic mai general al filosofiei sale experimentale, care subliniază importanța aspectelor cantitative în elaborarea unui experiment în care este vizat un anumit efect. Replicarea unui proces de vificiare necesită recrearea unor anumite condiții exterioare și aplicarea acestora unei cantități de materie potrivită și „dispusă” adecvat în interiorul aranjamentului experimental.

[10] To put forth, o expresie pe care Bacon o folosește pentru germinare, încolțire, și diverse alte etape incipiente ale creșterii. Acest proces nu apare însă doar la plante sau animale, ci și în materia aflată în putrefacție, după cum am văzut în experimentele anterioare. Un alt loc în care apare este la metale; Bacon, precum mulți dintre contemporanii săi, este preocupat de creșterea metalelor, de posibilitatea ca, în anumite condiții, acestea să înceapă să germineze și să-și mărească masa, sau chiar să dea lăstari, așa cum este descris în continuare. Vezi și experimentele…

[11] Cu alte cuvinte avem un caz de spirit care se transformă în materie tangibilă, capabilă să ia o formă și, sub acțiunea ulterioară a căldurii sau a unor alte spirite, să ia o formă determinată. Bacon descrie aici foarte fizicalist procesul de generație spontanee, oferind și o posibilă rețetă pentru o încercare experimentală.

[12] Multe dintre experimentele alchimice de obținere a vitriolului descriu rezultatul ca pe un proces de germinare, în care vitriolul „dă lăstari”. Mai ales în cazul vitriolului verde (sulfat de fier) comparația cu plantele este subliniată. Referința la germinare este motivată și de modul în care arată cristalele verzi ale sulfatului de fier, care par, într-adevăr, să crească și să genereze mici plăntuțe.

[D1]Pliny??

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *