Experiment solitar cu privire la lemnul care strălucește în întuneric

220px-omphalotus_olearius_33857În acest experiment este vorba despre o bio-luminiscență produsă de specii de ciuperci sau licheni care cresc pe crengile sau rădăcinile copacilor, în pădure. Fenomenul este cunoscut după denumirea lui populară – focul zânelor, sau ielelor. Ce face Bacon aici este să ia un subiect de legendă și să îl transforme în subiect de observație „științifică”. În esență, lemnul care strălucește în întuneric este un bun caz exemplar de lumină rece, i.e., lumină care nu produce căldură (și, în plus, așa cum se vede din textul de mai jos, o lumină care „nu consumă” substanță). Experimentul baconian a captivat imaginația multor filosofi în secolul XVII (și devine subiect recurent de discuție în întâlnirile Royal Society în anii 1660-1670).

 

352. Experimentul cu lemnul care strălucește în întuneric este unul pe care l-am efectuat cu răbdare și atenție; mai ales pentru că, dintre toate sursele de lumină din lumea sublunară, aceasta [lemnul care strălucește în întuneric] este cea mai durabilă, și se petrece cu cea mai mică cantitate de mișcare aparentă[2]. Focul și flacăra consumă ceva în continuu, zahărul strălucește doar când îl spargem[3], apa sărată când este în curgere, iar licuricii strălucesc cât timp trăiesc, sau puțin după. Doar solzii de pește (putreziți) par să aibă aceeași natură cu lemnul strălucitor[4]. E adevărat că că orice putrefacție are în sine o mișcare interioară, așa cum au focul și lumina[5]. Experimentul ne-a dat următoarele rezultate: 1. Strălucirea este mai puternică în unele bucăți [de lemn] și mai slabă în altele. Dar chiar în cea mai strălucitoare bucată, luminozitatea este mai mică decât cea produsă de un licurici. 2. Lemnele cu care s-a făcut experimentul au fost în special salcia și răchita, frasinul și alunul, dar puteți încerca și cu altele. 3. Atât rădăcinile cât și trunchiurile strălucesc, însă rădăcinile dau mai multă lumină. 4. La lumina zilei, culoarea părții strălucitoare este în unele bucăți albă, în altele mai aproape de roșu, ceea ce se numește la țară „turnul alb” și „tunrul roșu”[6]. 5. Partea care strălucește este (de cele mai multe ori) oarecum moale și umedă la pipăit; ea poate fi însă, uneori, și solidă și tare, astfel încât se poate sculpta în formă de cruci sau mărgele etc. Dar nu trebuie să căutați o imagine, în lucrurile strălucitoare; nu puteți vedea o față, în fierul încins, înroșit; pentru că lumina amestecă micile diferențe de luminos și întunecat care ne arată, întotdeauna figura. 6. Am curățat partea strălucitoare, până am ajuns la partea care nu strălucea; dar, după două zile, în care am lăsat lemnul afară, în rouă, și partea rămasă a început să strălucească, semn că putrefacția s-a întins. 7. Un alt lemn putrezit, de același soi, nu a strălucit de la început, dar după o noapte afară a început să strălucească. 8. Un alt lemn care a strălucit inițial, lăsat la uscat în casă, și-a pierdut strălucirea după cinci sau șase zile, dar lăsat din nou afară și-a recuperat-o. 9. Lăsate într-o cameră uscată timp de șapte nopți, [câteva] lemne uscate și-au pierdut strălucirea, dar fiind puse în pivniță sau într-o cameră rece și umedă și-au redobândit-o. 10. Dacă dăm găuri într-un lemn de acest fel, iar apoi îl lăsăm pe afară, grăbește strălucirea. Cauza este că orice întrerupere a continuității ajută la putrezire, după cum s-a menționat mai înainte[7]. 11. Nu am încercat însă cu nici un lemn proaspăt tăiat, viu, din copac; ci doar cu lemn care avea deja părți putrezite, fie în trunchi, fie pe rădăcină. 12. Am înmuiat în ulei o parte din acest lemn strălucitor, și am observat că și-a păstrat strălucirea pentru două săptămâni. 13. Același succes, ba chiar mai mult, l-a avut înmuierea în apă. 14. Nu am încercat încă [să văd] cât ar continua strălucirea dacă lemnul ar fi lăsat afară în fiecare noapte, iar în timpul zilei ar fi luat înăuntru și stropit cu apă. 15. S-a încercat însă lăsarea lemnului afară în ger, ceea ce nu l-a afectat. 16. Am tăiat partea strălucitoare de pe o bucată mare de rădăcină care strălucea; după două nopți, deși a fost ținută într-o cameră uscată, [restul] a început să strălucească.

[2] Vezi și NO II, OFB XI 241 pentru descrierea luminiscenței produse de lemnul putrezit.

[3] Zahărul solid, cristalizat (căpățâna de zahăr) produce o ușoară luminiscență când este spart.

[4] Aceste exemple de luminiscență sunt date și în Noul Organon pentru a exemplifica cazuri exemplare în care lumina nu dă căldură, ci este o „lumină rece”. Vezi NO II, OFB 227.

[5] Bacon ne spune aici că lumina este mereu conectată cu mișcarea, și de cele mai multe ori această mișcare este vizibilă, ca în instanțele menționate de el. Deoarece în cazul lemnului această mișcare nu este vizibilă el reprezintă o instanță de studiu care poate aduce mai multă informație cu privire la putrefacție (DCR).

[6] Bacon se referă aici la o denumire populară care nu a intrat în limba literară. E interesant că dicționarul limbii engleze editat de Samuel Johnson la începtului secolului al XVII-lea dă această sintagmă pentru „lemn putrezit” notând, totuși, că ea ”nu mai e în uz”. Referința la acest pasaj din Bacon se mai poate găsi și în edițiile curente ale OED.

[7] Vezi experimentul 332.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *