Ansamblu de experimente privind sulful și mercurul, două dintre principiile lui Paracelsus

Există două mari familii de lucruri, pe care le puteți numi cu mai multe nume: sulfuroase și mercuriale, după cuvintele chimistului[1] (cât despre sare, pe care ei îl consideră al treilea principiu, ea este doar un compus al celorlalte două); inflamabile și neinflamabile, mature și crude, uleioase și apoase[2]. Vedem că în adâncuri se află, asemeni unor șefi de triburi, pucioasă și mercur; în vegetale și creaturile vii găsim apă și ulei; în pneumaticele de ordine inferioară se află aerul și flacăra; iar în cele de ordine superioară rezidă corpul stelei și cerul pur[3]. Și aceste perechi, deși diferă cu privire la caracteristicile primare ale materiei, totuși par să aibă multe în comun, întrucât mercurul și sulful sunt materiile principale ale metalelor, apa și uleiul sunt materiile principale ale vegetalelor și animalelor și par să difere doar în privința maturării și concocției. Flacăra (în opinia comună) nu este altceva decât aer aprins și ambele au o rapiditate a mișcării și o ușurătate de a ceda, foarte asemănătoare[4]. Iar cerul interstelar (deși există o opinie greșită că steaua este cea mai densă parte a sferei[5]) are o atât de mare afinitate cu steaua, încât se mișcă împreună, rotindu-se; atât cerul, cât și steaua[6]. Așadar, este una dintre cele mai mari magnalia naturae să transformi apa sau lichidul apos în ulei sau lichid uleios, mai mare în natură chiar decât să transformi argintul sau argintul viu în aur[7].

[1] Este bineînțeles vorba de Paracelsus, supranumele datorându-se faptului că a fost primul care a introdus folosirea substanțelor chimice în tratamentele medicale (DCR).

[2] Acesta este unul dintre principiile fundamentale ale cosmologiei baconiene. Prin contrast cu teoria aristotelică a celor patru elemente și cu teoria paracelsică a sulfului, mercurul și sării, Bacon propune o teorie a materiei întemeiată pe două „familii” de substanțe, aeriale și incandescente,  sau sulfuroase și mercuriale. Acestea sunt amestecate în univers, în proporții variabile, însă astfel încât densitatea scade pe măsură ce ne apropiem de periferia acestuia. Pentru o discuție a teoriei materiei în cadru cosmologic vezi TC, Francis Bacon, “Teoria cerurilor,” in Cosmolologie filosofică: texte fundamentale. Vol. I. Renașterea și modernitatea timpurie, ed. Dana Jalobeanu and Doina-Cristina Rusu (București: Editura Universității din București, 2015), 174-75.

[3] Bacon afirmă că cerurile sunt incandescente, iar corpurile cerești sunt și ele alcătuite din flacără. Vezi TC, și Claudia Dumitru, “O teorie a cerurilor: elemente de cosmologie baconiană. Studiu introductiv,” in Cosmologie Filosofică-texte fundamentale. Renașterea și modernitatea timpurie, ed. Dana Jalobeanu and Doina-Cristina Rusu (București: Editura Universității din București, 2015).

[4] Acestea sunt caracteristicile principale ale aerului și focului: ambele sunt foarte active și fac ușor loc altor corpuri (DCR).

[5] Aceasta este o variantă a ceea ce se poate găsi în cosmologia tradițională aristotelică, în care corpurile cerești se mișcă împreună cu cerurile, pe sferele lor. Sferele sunt cristaline, iar partea mai densă și opacă a sferei reprezintă corpul planetei (sau stelei).

[6] Cosmologia lui Bacon este geocentrică, însă cerurile lui sunt fluide și incandescente și nu există diferențe ontologice între sferele cerești și zona sublunară. Stelele și planetele plutesc și se mișcă în aceste ceruri fluide și împreună cu ele. Bacon, “Teoria cerurilor.”

[7] Cu alte cuvinte, transmutația are loc mai ușor atunci când corpurile aparțin aceleiași familii (cum este cazul metalelor) decât atunci când corpurile aparțin unor familii diferite. Vezi și experimentul 328.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *