Ansamblu de experimente cu privire la maturarea fructelor

  1. Cât privește maturarea fructelor, aceasta se produce prin migrarea spiritelor către exteriorul corpului și împrăștierea lor în mod uniform; și, de asemenea, și prin digerarea, într-o oarecare măsură, a părților mai groase[1]. Toate acestea sunt produse de căldură, mișcare, atracție și de un început de putrefacție, pentru că germenii putrefacției constituie un fel de maturare[2].
  2. Am luat mere, pe care le-am pus în paie, fân, făină, praf de calcar, var stins, le-am acoperit cu ceapă și cu mere pădurețe, le-am tras în ceară, sau le-am pus într-o cutie, și așa mai departe. Un măr fost chiar atârnat în fum. Din toate aceste [încercări] experimentele s-au organizat după cum urmează.
  3. După o perioadă de o lună, mărul învelit în ceară era la fel de verde și proaspăt ca la început și semințele erau în continuare albe. Cauza este excluderea totală a aerului (care este mereu prădător). Astfel, [izolarea] a păstrat corpul în starea inițială, conservându-i prospețimea și umiditatea[3]. Inconvenientul este că are puțin gust de ceară, dar presupun că nu ar fi cazul cu o rodie sau un asemenea fruct cu coajă groasă.
  4. Mărul atârnat în fum arăta ca unul moale și vechi, zbârcit, uscat, catifelat, dulce și galben pe interior. Cauza este gradul [moderat] de căldură, o căldură care nici nu înmoaie nici nu pârjolește (pentru că vedem că la căldură puternică, un măr copt se înmoaie și se topește; iar picioarele de porc, acoperite cu patru straturi, se pârlesc și capătă o piele de cărbune), înmoaie dar nu arde. De asemenea, fumul face ca mărul să pară ca și cum ar fi presărat cu funingine, ceea ce ajută la maturare. Același proces, însă la o căldură mult mai intensă, are loc atunci când uscăm pere și prune în cuptor, având grijă să le scoatem de fiecare dată când încep să transpire.
  5. Merele acoperite cu var stins și cenușă erau bine maturate, după cum se vedea atât în culoarea lor galbenă cât și în dulceața lor. Cauza este aceea că gradul de căldură (o căldură sufocantă) prezentă în varul stins și cenușă, este cel mai potrivit dintre toate, întrucât nici nu lichefiază, nici nu usucă; și aceasta este adevărata maturare. De reținut, gustul acelor mere a fost unul bun, așadar acesta este experimentul cel mai potrivit spre a fi folosit.
  6. Merele acoperite cu mere sălbatice și ceapă au fost de asemenea bine maturate. Cauza nu ține de căldură, ci de faptul că merele pădurețe și ceapa atrag spre exterior spiritele din măr[4], determinându-le să se distribuie în mod uniform la suprafața acestuia, și să o înmoaie. Astfel, vedem cum un măr se poate coace prin contactul cu altul[5]. De aceea, când se fabrică cidrul mai întâi se răstoarnă merele peste o altă grămadă. Așa și ciorchinii de struguri când se ating de alții în timp ce cresc se coc mai repede: botrus contra botrum citius maturescit[6].
  7. Merele puse în fân și paie s-au copt în mod vizibil, deși nu atât de mult ca celelalte, însă mărul pus în paie s-a copt mai mult. Cauza este că fânul și paiele au un grad mai scăzut de căldură, însă o căldură înnăbușită, care nu usucă.
  8. Și mărul pus în cutia închisă s-a copt. Cauza este că aerul ținut închis are un grad de căldură, după cum vedem în lână, blană, păr etc.

De notat că toate acestea au fost comparate cu un măr de același fel ținut singur și în comparație cu el au fost mai dulci și mai galbene și astfel au fost mai coapte[7].

  1. Luați un măr, o pară, sau un alt fruct asemănător și rostogoliți-l pe o masă dură: știm din experiența comună că rostogolirea înmoaie și îndulcește fructul, ceea ce nu este altceva decât distribuirea omogenă a spiritelor în părțile [corpului]. Distribuirea inegală produce duritatea, pe când această rostogolire pe o suprafață dură se situează între concocție[8] și simplă maturare. Așadar, ar trebui să le rostogoliți energic, poate de două ori pe zi, timp de șapte zile și ar trebui să se matureze într-un mod mai desăvârșit, la fel ca în maturarea naturală[9].
  2. Luați un măr, tăiați o bucată de la vârf, și acoperiți-l pentru a vedea dacă această întrerupere a continuității nu va grăbi maturarea. Știm că dacă o viespe sau un fluture sau un vierme a mușcat dintr-un strugure sau din orice alt fruct, aceasta îi va grăbi îndulcirea[10].
  3. Luați un măr etc. și înțepați-l cu un ac peste tot, dar nu adânc, și apoi ungeți-l puțin în fiecare zi timp de zece zile cu puțin vin alb din Canare, cu apă de scorțișoară sau cu spirt[11], să vedeți dacă căldura potențială a vinului sau a celorlalte esențe nu-l vor matura[12].

În toate aceste încercări, la fel ca și în cele anterioare, păstrați fructe de același fel pentru a le compara, în funcție de culoare și de dulceață.

[1] Fructele reprezintă, în teoria lui Bacon, un interesant caz limită, între corpuri neînsuflețite (precum sticlele cu bere) și corpurile care au un spirit vital (pentru că provin dintr-o plantă și conțin înlăuntrul lor ceva din spiritul vital care dă unitate plantei respective). De aceea, ele constituie foarte importante obiecte de studiu, așa cum se vede din scrierile lui Bacon care reia discuția asupra acestor experimente cu mere în DVM și HDR. Pentru o discuție vezi Jalobeanu, “Bacon’s apples: a case-study in Baconian experimentation,” 109-11.

[2] Avem aici o nouă afirmație a continuității acestor procese naturale între care este greu să trasezi granițe altfel decât prin investigații experimentale amănunțite. Ceea ce noi numim coacere, maturare, îmbătrânire și putrefacție este, în realitate, un lung proces prin care spiritele închise în corpuri acționează asupra materiei. Pentru o discuție vezi

[3] Tehnologia izolării corpurilor în incinte închise mai mult sau mai puțin ermetic este preluată de Bacon de la Giovan Battista della Porta care, la rândul lui, dezvoltă tradiția antică a manualelor de agricultură. Ideea este că excluderea aerului și închiderea corpului într-un recipient sigilat îl izolează de influențele exterioare (variații de temperatură, radiații venite de la stele etc.) și pot să-i prelungească viața (eventual indefinit). Vezi Jalobeanu, “Bacon’s apples: a case-study in Baconian experimentation,” 114-17; 22-25; Giambattista della Porta, Natural Magick in Twenty Books  (London: Thomas Young and Samuel Speed, 1658).

[4] Cauza acestei atracții este similitudinea între spirite, și tendința acestora de a congrega. Pentru Bacon, acest experiment ilustrează efectele uneia dintre mișcările fundamentale ale naturii, numită „mișcarea de mică congregație”. Vezi OFB XI 393-397.

[5] Din nou, Bacon preia o rețetă comună, tradițională (punerea merelor în contact, pentru a se coace mai repede), și o explică folosind propriul său cadru teoretic și conceptual.

[6] „Un ciorchine de struguri peste altul se coace mai repede” (lat orig.). Erasmus, Adages, iii, 2, 49 –nota editorului.

[7] Apare și aici, ca și în ansamblul de experimente precedent, „grupul de control”. Pentru o discuție a acestei inovații baconiene vezi Jalobeanu, “Bacon’s apples: a case-study in Baconian experimentation,” 104-07.

[8] În sensul unui proces de „coacere” și amestecare, aici ajutat artificial. Termenul de concocție este foarte important în Sylva, și se definește progresiv, în diferite contexte experimentale. Pentru o definiție operațională vezi experimentul 838.

[9] Vezi și experimentul 858, în care Bacon descrie, și mai amănunțit, acest fenomen.

[10] Înțepătura din coaja mărului întrerupe continuitatea stratului prin care circulă spiritele. În acel punct, spiritul vital din măr este în contact direct cu aerul, ceea ce produce, în viziunea lui Bacon, amorsarea unor alte procese (de desicare, putrefacție etc.).

[11] Spirit of wine, forma cea mai pură a spiritului prezent în vin, obținută prin distilare. Ajunge să servească ca denumire generică pentru alcool.

[12] Pentru căldura potențială, vezi Mateiescu 2014 (SM). Poate e nevoie să se explice ce face caldura potentiala in cazul asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *