Experiment solitar cu privire fabricarea aurului

S-a abuzat prea mult de ideea de a fabrica aur. Cred că operația este posibilă, însă mijloacele (propuse până acum) abundă, în practică, în erori și imposturi de tot felul, iar în teorie, în creații bolnăvicioase ale imaginației. Căci a spune că natura are intenția să transforme în aur toate metalele, că, eliberată de constrângeri, ar singură acest curs; că, tratate de crudități, impurități și infecții metalele ar deveni aur, sau că o o fărâmă de leac, adăugată operațiilor alchimice, va transforma, prin multiplicare, o mare de metal comun în aur, toate acestea nu sunt nimic altceva decât vise, ca toate fanteziile pe care se bazează alchimia[1]. Și pentru a-și susține poziția, alchimiștii invocă de asemenea speculații găunoase preluate din astrologie, magie naturală, interpretări superstițioase ale Scripturii, tradiții transmise verbal, mărturii false ale autorilor antici și altele asemenea. Pe de altă parte, este adevărat că ei au adus la lumină mai multe experimente utile, prin care au adus lumii anumite contribuții[2]. Dar noi când vom trata despre schimbarea și transmutarea corpurilor și despre experimentele despre metale și minerale vom expune adevăratele cărări și scurtături ale naturii care pot duce la acest important rezultat[3]. Mi se pare de lăudat spiritul chinezilor, care au abandonat încercările de a obține aur, însă sunt foarte buni la fabricarea argintului[4]. Cu siguranță că este mult mai dificil să faci aur (care este cel mai greu și mai dens dintre metale)[5] din alte metale mai ușoare și mai puțin dense decât (via versa) să faci argint din plumb sau argint viu. Acestea sunt mai grele decât argintul, și deci au nevoie mai degrabă de coagulare[6], decât de condensare[7]. Între timp, și pentru că tot discutăm despre axiomele cu privire la maturare, iată o încercare cu privire la maturarea metalelor și transformarea lor în aur. Cred, într-adevăr, că într-adevăr o bună concocție, digestie sau maturare a anumitor metale va produce aur. Îmi aduc aminte de un olandez care și-a făurit cu grijă o imagine de persoană importantă, pretinzând că poate face aur. El spunea că fabricarea aurului nu este imposibilă; și că greșeala alchimiștilor era pur și simplu că ard prea tare metalele. Dimpotrivă, spunea el, fabricarea aurului necesită o căldură temperată, deoarece în aurul se naște în pământ, unde ajunge puțină căldură. Totuși, aurul necesită mai multă căldură decât fabricarea altor metale[8]. De aceea, el recomanda să folosim o lampă care ar produce o căldură temperată și constantă, însă timp de câteva luni. Lampa era o bazaconie, dar ideea că acum se folosește prea multă căldură, precum și necesitatea de a obține o încălzire egală, pe o perioadă lungă de timp, nu sunt idei greșite[9].

Să revenim însă la axiomele maturării, în parte atinse deja. Prima este că ar trebui folosită o căldură temperată, întrucât întotdeauna căldurile temperate sunt cele care digeră și maturează, iar prin temperată înțelegem una relativă la natura subiectului, întrucât ceea ce este moderat în raport cu fructele, sau lichidele, nu va avea nici un efect asupra metalelor. A doua axiomă este că spiritul metalului trebuie revigorat, iar părțile tangible trebuie dilatate, întrucât fără aceste două condiții spiritul metalului asupra căruia se lucrează nu va putea digera părțile tangibile. A treia axiomă este că spiritele trebuie să se răspândească și să se miște uniform, fără zvâcniri, ceea ce va da maleabilitate părților. Pentru aceasta, însă, avem nevoie de o căldură constantă și uniformă, de asemenea. A patra axiomă este că nicio parte a spiritului nu trebuie să părăsească corpul, ci trebuie rețiuntă în interiorul acestuia. Dacă spiritul părăsește corpul, metalul devine dur și nemaleabil. Și această [operație] va fi realizată parțial prin temperarea focului, și parțial prin închiderea vasului. A cincea axiomă este că trebuie să alegem metalele cele mai bine pregătite, și cele mai probabile pentru a suferi transmutația; pentru că acest lucru ne va facilita munca. A șasea axiomă este să acordați timp destul operațiunii, nu pentru a prelungi speranțele (așa cum fac alchimiștii), ci într-adevăr pentru a lăsa naturii un interval de timp potrivit în care să lucreze. Aceste principii sunt cele mai certe și adevărate. Vom deriva acum din ele o îndrumare pentru o încercare pe care, poate, o îndelungată și atentă reflecție ar mai putea-o îmbunătăți.

327. Faceți un cuptor mic, care să dea o căldură moderată, în așa fel încât să păstreze metalul topit, însă nu mai mult decât atât. Această condiție e cea mai importantă pentru succesul încercării. Ca material, folosiți argintul. Acesta este metalul care, în natură, se aseamănă cel mai mult aurul[10]. Puneți, de asemenea, împreună cu argintul: o zecime din greutatea argintului, argint viu, și o doisprezecime de salpetru, ambele pentru a învigora și a deschide corpul metalului. Lăsați ca lucrarea să continue astfel cel puțin pe o perioadă de șase luni. Mai introduceți apoi, când și când, substanță, uleioasă, din cea care se folosește la recuperarea aurului compromis de multiple separări. Rolul acesteia ar fi să apropie părțile și să păstreze netezimea materialului, ceea ce este esențial pentru întreaga lucrare. Și aceasta pentru că aurul (după cum știm) este cel mai dens (și deci cel mai greu) dintre metale, dar este, de asemenea, și cel mai ductil, și mai flexibil. De observat că, dacă te gândești să folosești argintul viu pentru a fabrica aur, pur și simplu pentru că acesta e cel mai greu [metal] procesul nu va avea șanse de izbândă, pentru că argintul viu nu rezistă acțiunii focului[11]. Cred că după argint, cuprul ar fi cel mai potrivit ca material[12].

Note:

[1] În toate scrierile sale, Bacon este extrem de critic la adresa alchimiștilor, folosiți adesea ca exemplu pentru a exemplifica maladiile minții și tipul de filosofie pe care Bacon îl cataloghează drept „filosofie superstițioasă”.  Vezi, de exemplu, AL, Francis Bacon, Cele două cărți ale lui Francis Bacon despre excelența și progresul cunoașterii divine și umane, trans. Dana Jalobeanu and Grigore Vida (Bucharest: Humanitas, 2012), 113-15; 245-46. Aceste critici nu se extind însă asupra artei alchimice, ca atare, și nici asupra posibilității ca experimentele achimiștilor să ducă la descoperiri importante. După cum se vede și din acest experiment, Bacon are o atitudine nuanțată; crede că transmutația este posibilă, însă că arta alchimică nu a ajuns încă să descopere metodele de a o obține.

[2] În AL, Bacon susține că alchimiștii au ajuns la descoperiri în principal din greșeală. Alchimia „poate fi comparată cu gospodarul din fabula lui Esop, cel care le-a spus fiilor săi că le-a lăsat moștenire o comoară ascunsă în vie. Aceștia s-au apucat imediat să sape via de la un capăt la atlul; aur n-au găsit deloc, însă, din cauza multului săpat, au obținut o recoltă grozavă anul următor. Tot așa, nesfârșitele încercări de a produce aur au avut ca urmare aducerea la lumină a unui mare număr de invenții și experimente, strălucite și utile, atât în ce privește dezvăluirea secretelor naturii, cât și folosul vieții umane”. Ibid., 115.

[3] Deși Bacon nu tratează nicăieri în mod sistematic transmutația, și nu revine la fabricarea aurului, vezi, totuși, experimentele 836-842, în care discută transformările generale prin care pot trece corpurile (și, implicit, și metalele).

[4] O posibilă sursă aici ar fi relatările de călătorie care descriu că în China aurul este mai puțin folosit, că nu există monede, și că se folosesc în chip de bani bare mici de argint (și că totul se prețuiește în valoarea în argint). Un rezumat al acestor relatări se poate găsi în  Samuel Purchas, Purchas his Pilgrimes  (London: Printed by William Stansby, for Henrie Fetherstone, 1625), vol 3, 336.

[5] Termenul folosit de Bacon aici este „materiate” si are sensul de conține multă materie. Într-adevăr, în Historia densi et rari Bacon folosește aurul ca etalon în încercarea de a determina experimental densitățile tuturor substanțelor cunoscute. Pentru o discuție vezi Cesare Pastorino, “Weighing Experience: Experimental Histories and Francis Bacon’s Quantitative Program,” Early Science and Medicine 16(2011); “The Mine and the Furnace: Francis Bacon, Thomas Russell, and Early Stuart Mining Culture,” Early Science and Medicine 14(2009); Dana Jalobeanu, “”The marriage of Physics with Mathematics:” Francis Bacon on Measurement, Mathematics and the construction of Mathematical Physics,” in The Language of Nature: Reassessing the Mathematization of Natural Philosophy in the Seventeenth century, ed. Geoffrey Gorham, et al. (Minnesota Center for Philosophy of Science, 2016).

[6] Un termen generic pentru fixarea spiritului volatil sau coagularea unui lichid ; plumbul și mercurul sunt considerate aici ca fiind mai fluide și mai volatile decât argintul. Bacon susține că transformarea lor în argint nu necesită o creștere a densității (ceea ce ar reveni unei modificări fundamentale a structurii materiei) ci doar o fixare și o coagulare.

[7] Plumbul era în mod tradițional considerat un metal care abundă în secreții apoase, imperfect amestecat, bogat în impurități. Biringuccio îl numește „peste măsură de imperfect, lepros și ne-coagulat” și susține că aceste proprietăți ar rezulta din diponibilitatea plumbului de a lichefia. Pe de altă parte, Birringuccio susține și că Natura a creat plumbul în mod special pentru ca oamenii să învețe să fabrice aur și argint (din pornind de la un fel de minereu de cupru). Vezi Vannoccio Biringuccio, The Pirotechnia of Vannoccio Biringuccio: The Classic Sixteenth Century Treatrise on Metals and Metallurgy, trans. Martha Teach Gnudi and Cyril Stanley Smith (New York: Dover Publications, 1990), 54-55. Argintul viu era de asemenea descris ca un metal lichid, „aproape ca apa”, „mobil” și „aproape indestructibil”. Ibid., 80-81.

[8] Fiecare dintre aceste afirmații este subiect de dezbatere la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Merită comparat cu Cardano, un alt partizan al căldurii temperate, care susține că metalele umile nu pot fi suferi transmutații pentru că ele sunt deja „arse” din cauza căldurii prea mari sau a radiațiilor celeste prea puternice, și devin astfel inerte.

[9] Posibilă trimitere la face aici trimitere la Cornelis Drebbel?

[10] Vezi și discuția, mai teoretică, din cartea a II-a a Noului Organon, NO II 4, OFB XI 204-5.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *