Ansamblu de experimente cu privire la maturarea fructelor

  1. Cât privește maturarea fructelor, aceasta se produce prin migrarea spiritelor către exteriorul corpului și împrăștierea lor în mod uniform; și, de asemenea, și prin digerarea, într-o oarecare măsură, a părților mai groase[1]. Toate acestea sunt produse de căldură, mișcare, atracție și de un început de putrefacție, pentru că germenii putrefacției constituie un fel de maturare[2].
  2. Am luat mere, pe care le-am pus în paie, fân, făină, praf de calcar, var stins, le-am acoperit cu ceapă și cu mere pădurețe, le-am tras în ceară, sau le-am pus într-o cutie, și așa mai departe. Un măr fost chiar atârnat în fum. Din toate aceste [încercări] experimentele s-au organizat după cum urmează.
  3. După o perioadă de o lună, mărul învelit în ceară era la fel de verde și proaspăt ca la început și semințele erau în continuare albe. Cauza este excluderea totală a aerului (care este mereu prădător). Astfel, [izolarea] a păstrat corpul în starea inițială, conservându-i prospețimea și umiditatea[3]. Inconvenientul este că are puțin gust de ceară, dar presupun că nu ar fi cazul cu o rodie sau un asemenea fruct cu coajă groasă.
  4. Mărul atârnat în fum arăta ca unul moale și vechi, zbârcit, uscat, catifelat, dulce și galben pe interior. Cauza este gradul [moderat] de căldură, o căldură care nici nu înmoaie nici nu pârjolește (pentru că vedem că la căldură puternică, un măr copt se înmoaie și se topește; iar picioarele de porc, acoperite cu patru straturi, se pârlesc și capătă o piele de cărbune), înmoaie dar nu arde. De asemenea, fumul face ca mărul să pară ca și cum ar fi presărat cu funingine, ceea ce ajută la maturare. Același proces, însă la o căldură mult mai intensă, are loc atunci când uscăm pere și prune în cuptor, având grijă să le scoatem de fiecare dată când încep să transpire.
  5. Merele acoperite cu var stins și cenușă erau bine maturate, după cum se vedea atât în culoarea lor galbenă cât și în dulceața lor. Cauza este aceea că gradul de căldură (o căldură sufocantă) prezentă în varul stins și cenușă, este cel mai potrivit dintre toate, întrucât nici nu lichefiază, nici nu usucă; și aceasta este adevărata maturare. De reținut, gustul acelor mere a fost unul bun, așadar acesta este experimentul cel mai potrivit spre a fi folosit.
  6. Merele acoperite cu mere sălbatice și ceapă au fost de asemenea bine maturate. Cauza nu ține de căldură, ci de faptul că merele pădurețe și ceapa atrag spre exterior spiritele din măr[4], determinându-le să se distribuie în mod uniform la suprafața acestuia, și să o înmoaie. Astfel, vedem cum un măr se poate coace prin contactul cu altul[5]. De aceea, când se fabrică cidrul mai întâi se răstoarnă merele peste o altă grămadă. Așa și ciorchinii de struguri când se ating de alții în timp ce cresc se coc mai repede: botrus contra botrum citius maturescit[6].
  7. Merele puse în fân și paie s-au copt în mod vizibil, deși nu atât de mult ca celelalte, însă mărul pus în paie s-a copt mai mult. Cauza este că fânul și paiele au un grad mai scăzut de căldură, însă o căldură înnăbușită, care nu usucă.
  8. Și mărul pus în cutia închisă s-a copt. Cauza este că aerul ținut închis are un grad de căldură, după cum vedem în lână, blană, păr etc.

De notat că toate acestea au fost comparate cu un măr de același fel ținut singur și în comparație cu el au fost mai dulci și mai galbene și astfel au fost mai coapte[7].

  1. Luați un măr, o pară, sau un alt fruct asemănător și rostogoliți-l pe o masă dură: știm din experiența comună că rostogolirea înmoaie și îndulcește fructul, ceea ce nu este altceva decât distribuirea omogenă a spiritelor în părțile [corpului]. Distribuirea inegală produce duritatea, pe când această rostogolire pe o suprafață dură se situează între concocție[8] și simplă maturare. Așadar, ar trebui să le rostogoliți energic, poate de două ori pe zi, timp de șapte zile și ar trebui să se matureze într-un mod mai desăvârșit, la fel ca în maturarea naturală[9].
  2. Luați un măr, tăiați o bucată de la vârf, și acoperiți-l pentru a vedea dacă această întrerupere a continuității nu va grăbi maturarea. Știm că dacă o viespe sau un fluture sau un vierme a mușcat dintr-un strugure sau din orice alt fruct, aceasta îi va grăbi îndulcirea[10].
  3. Luați un măr etc. și înțepați-l cu un ac peste tot, dar nu adânc, și apoi ungeți-l puțin în fiecare zi timp de zece zile cu puțin vin alb din Canare, cu apă de scorțișoară sau cu spirt[11], să vedeți dacă căldura potențială a vinului sau a celorlalte esențe nu-l vor matura[12].

În toate aceste încercări, la fel ca și în cele anterioare, păstrați fructe de același fel pentru a le compara, în funcție de culoare și de dulceață.

[1] Fructele reprezintă, în teoria lui Bacon, un interesant caz limită, între corpuri neînsuflețite (precum sticlele cu bere) și corpurile care au un spirit vital (pentru că provin dintr-o plantă și conțin înlăuntrul lor ceva din spiritul vital care dă unitate plantei respective). De aceea, ele constituie foarte importante obiecte de studiu, așa cum se vede din scrierile lui Bacon care reia discuția asupra acestor experimente cu mere în DVM și HDR. Pentru o discuție vezi Jalobeanu, “Bacon’s apples: a case-study in Baconian experimentation,” 109-11.

[2] Avem aici o nouă afirmație a continuității acestor procese naturale între care este greu să trasezi granițe altfel decât prin investigații experimentale amănunțite. Ceea ce noi numim coacere, maturare, îmbătrânire și putrefacție este, în realitate, un lung proces prin care spiritele închise în corpuri acționează asupra materiei. Pentru o discuție vezi

[3] Tehnologia izolării corpurilor în incinte închise mai mult sau mai puțin ermetic este preluată de Bacon de la Giovan Battista della Porta care, la rândul lui, dezvoltă tradiția antică a manualelor de agricultură. Ideea este că excluderea aerului și închiderea corpului într-un recipient sigilat îl izolează de influențele exterioare (variații de temperatură, radiații venite de la stele etc.) și pot să-i prelungească viața (eventual indefinit). Vezi Jalobeanu, “Bacon’s apples: a case-study in Baconian experimentation,” 114-17; 22-25; Giambattista della Porta, Natural Magick in Twenty Books  (London: Thomas Young and Samuel Speed, 1658).

[4] Cauza acestei atracții este similitudinea între spirite, și tendința acestora de a congrega. Pentru Bacon, acest experiment ilustrează efectele uneia dintre mișcările fundamentale ale naturii, numită „mișcarea de mică congregație”. Vezi OFB XI 393-397.

[5] Din nou, Bacon preia o rețetă comună, tradițională (punerea merelor în contact, pentru a se coace mai repede), și o explică folosind propriul său cadru teoretic și conceptual.

[6] „Un ciorchine de struguri peste altul se coace mai repede” (lat orig.). Erasmus, Adages, iii, 2, 49 –nota editorului.

[7] Apare și aici, ca și în ansamblul de experimente precedent, „grupul de control”. Pentru o discuție a acestei inovații baconiene vezi Jalobeanu, “Bacon’s apples: a case-study in Baconian experimentation,” 104-07.

[8] În sensul unui proces de „coacere” și amestecare, aici ajutat artificial. Termenul de concocție este foarte important în Sylva, și se definește progresiv, în diferite contexte experimentale. Pentru o definiție operațională vezi experimentul 838.

[9] Vezi și experimentul 858, în care Bacon descrie, și mai amănunțit, acest fenomen.

[10] Înțepătura din coaja mărului întrerupe continuitatea stratului prin care circulă spiritele. În acel punct, spiritul vital din măr este în contact direct cu aerul, ceea ce produce, în viziunea lui Bacon, amorsarea unor alte procese (de desicare, putrefacție etc.).

[11] Spirit of wine, forma cea mai pură a spiritului prezent în vin, obținută prin distilare. Ajunge să servească ca denumire generică pentru alcool.

[12] Pentru căldura potențială, vezi Mateiescu 2014 (SM). Poate e nevoie să se explice ce face caldura potentiala in cazul asta?

Experiment solitar cu privire fabricarea aurului

S-a abuzat prea mult de ideea de a fabrica aur. Cred că operația este posibilă, însă mijloacele (propuse până acum) abundă, în practică, în erori și imposturi de tot felul, iar în teorie, în creații bolnăvicioase ale imaginației. Căci a spune că natura are intenția să transforme în aur toate metalele, că, eliberată de constrângeri, ar singură acest curs; că, tratate de crudități, impurități și infecții metalele ar deveni aur, sau că o o fărâmă de leac, adăugată operațiilor alchimice, va transforma, prin multiplicare, o mare de metal comun în aur, toate acestea nu sunt nimic altceva decât vise, ca toate fanteziile pe care se bazează alchimia[1]. Și pentru a-și susține poziția, alchimiștii invocă de asemenea speculații găunoase preluate din astrologie, magie naturală, interpretări superstițioase ale Scripturii, tradiții transmise verbal, mărturii false ale autorilor antici și altele asemenea. Pe de altă parte, este adevărat că ei au adus la lumină mai multe experimente utile, prin care au adus lumii anumite contribuții[2]. Dar noi când vom trata despre schimbarea și transmutarea corpurilor și despre experimentele despre metale și minerale vom expune adevăratele cărări și scurtături ale naturii care pot duce la acest important rezultat[3]. Mi se pare de lăudat spiritul chinezilor, care au abandonat încercările de a obține aur, însă sunt foarte buni la fabricarea argintului[4]. Cu siguranță că este mult mai dificil să faci aur (care este cel mai greu și mai dens dintre metale)[5] din alte metale mai ușoare și mai puțin dense decât (via versa) să faci argint din plumb sau argint viu. Acestea sunt mai grele decât argintul, și deci au nevoie mai degrabă de coagulare[6], decât de condensare[7]. Între timp, și pentru că tot discutăm despre axiomele cu privire la maturare, iată o încercare cu privire la maturarea metalelor și transformarea lor în aur. Cred, într-adevăr, că într-adevăr o bună concocție, digestie sau maturare a anumitor metale va produce aur. Îmi aduc aminte de un olandez care și-a făurit cu grijă o imagine de persoană importantă, pretinzând că poate face aur. El spunea că fabricarea aurului nu este imposibilă; și că greșeala alchimiștilor era pur și simplu că ard prea tare metalele. Dimpotrivă, spunea el, fabricarea aurului necesită o căldură temperată, deoarece în aurul se naște în pământ, unde ajunge puțină căldură. Totuși, aurul necesită mai multă căldură decât fabricarea altor metale[8]. De aceea, el recomanda să folosim o lampă care ar produce o căldură temperată și constantă, însă timp de câteva luni. Lampa era o bazaconie, dar ideea că acum se folosește prea multă căldură, precum și necesitatea de a obține o încălzire egală, pe o perioadă lungă de timp, nu sunt idei greșite[9].

Să revenim însă la axiomele maturării, în parte atinse deja. Prima este că ar trebui folosită o căldură temperată, întrucât întotdeauna căldurile temperate sunt cele care digeră și maturează, iar prin temperată înțelegem una relativă la natura subiectului, întrucât ceea ce este moderat în raport cu fructele, sau lichidele, nu va avea nici un efect asupra metalelor. A doua axiomă este că spiritul metalului trebuie revigorat, iar părțile tangible trebuie dilatate, întrucât fără aceste două condiții spiritul metalului asupra căruia se lucrează nu va putea digera părțile tangibile. A treia axiomă este că spiritele trebuie să se răspândească și să se miște uniform, fără zvâcniri, ceea ce va da maleabilitate părților. Pentru aceasta, însă, avem nevoie de o căldură constantă și uniformă, de asemenea. A patra axiomă este că nicio parte a spiritului nu trebuie să părăsească corpul, ci trebuie rețiuntă în interiorul acestuia. Dacă spiritul părăsește corpul, metalul devine dur și nemaleabil. Și această [operație] va fi realizată parțial prin temperarea focului, și parțial prin închiderea vasului. A cincea axiomă este că trebuie să alegem metalele cele mai bine pregătite, și cele mai probabile pentru a suferi transmutația; pentru că acest lucru ne va facilita munca. A șasea axiomă este să acordați timp destul operațiunii, nu pentru a prelungi speranțele (așa cum fac alchimiștii), ci într-adevăr pentru a lăsa naturii un interval de timp potrivit în care să lucreze. Aceste principii sunt cele mai certe și adevărate. Vom deriva acum din ele o îndrumare pentru o încercare pe care, poate, o îndelungată și atentă reflecție ar mai putea-o îmbunătăți.

327. Faceți un cuptor mic, care să dea o căldură moderată, în așa fel încât să păstreze metalul topit, însă nu mai mult decât atât. Această condiție e cea mai importantă pentru succesul încercării. Ca material, folosiți argintul. Acesta este metalul care, în natură, se aseamănă cel mai mult aurul[10]. Puneți, de asemenea, împreună cu argintul: o zecime din greutatea argintului, argint viu, și o doisprezecime de salpetru, ambele pentru a învigora și a deschide corpul metalului. Lăsați ca lucrarea să continue astfel cel puțin pe o perioadă de șase luni. Mai introduceți apoi, când și când, substanță, uleioasă, din cea care se folosește la recuperarea aurului compromis de multiple separări. Rolul acesteia ar fi să apropie părțile și să păstreze netezimea materialului, ceea ce este esențial pentru întreaga lucrare. Și aceasta pentru că aurul (după cum știm) este cel mai dens (și deci cel mai greu) dintre metale, dar este, de asemenea, și cel mai ductil, și mai flexibil. De observat că, dacă te gândești să folosești argintul viu pentru a fabrica aur, pur și simplu pentru că acesta e cel mai greu [metal] procesul nu va avea șanse de izbândă, pentru că argintul viu nu rezistă acțiunii focului[11]. Cred că după argint, cuprul ar fi cel mai potrivit ca material[12].

Note:

[1] În toate scrierile sale, Bacon este extrem de critic la adresa alchimiștilor, folosiți adesea ca exemplu pentru a exemplifica maladiile minții și tipul de filosofie pe care Bacon îl cataloghează drept „filosofie superstițioasă”.  Vezi, de exemplu, AL, Francis Bacon, Cele două cărți ale lui Francis Bacon despre excelența și progresul cunoașterii divine și umane, trans. Dana Jalobeanu and Grigore Vida (Bucharest: Humanitas, 2012), 113-15; 245-46. Aceste critici nu se extind însă asupra artei alchimice, ca atare, și nici asupra posibilității ca experimentele achimiștilor să ducă la descoperiri importante. După cum se vede și din acest experiment, Bacon are o atitudine nuanțată; crede că transmutația este posibilă, însă că arta alchimică nu a ajuns încă să descopere metodele de a o obține.

[2] În AL, Bacon susține că alchimiștii au ajuns la descoperiri în principal din greșeală. Alchimia „poate fi comparată cu gospodarul din fabula lui Esop, cel care le-a spus fiilor săi că le-a lăsat moștenire o comoară ascunsă în vie. Aceștia s-au apucat imediat să sape via de la un capăt la atlul; aur n-au găsit deloc, însă, din cauza multului săpat, au obținut o recoltă grozavă anul următor. Tot așa, nesfârșitele încercări de a produce aur au avut ca urmare aducerea la lumină a unui mare număr de invenții și experimente, strălucite și utile, atât în ce privește dezvăluirea secretelor naturii, cât și folosul vieții umane”. Ibid., 115.

[3] Deși Bacon nu tratează nicăieri în mod sistematic transmutația, și nu revine la fabricarea aurului, vezi, totuși, experimentele 836-842, în care discută transformările generale prin care pot trece corpurile (și, implicit, și metalele).

[4] O posibilă sursă aici ar fi relatările de călătorie care descriu că în China aurul este mai puțin folosit, că nu există monede, și că se folosesc în chip de bani bare mici de argint (și că totul se prețuiește în valoarea în argint). Un rezumat al acestor relatări se poate găsi în  Samuel Purchas, Purchas his Pilgrimes  (London: Printed by William Stansby, for Henrie Fetherstone, 1625), vol 3, 336.

[5] Termenul folosit de Bacon aici este „materiate” si are sensul de conține multă materie. Într-adevăr, în Historia densi et rari Bacon folosește aurul ca etalon în încercarea de a determina experimental densitățile tuturor substanțelor cunoscute. Pentru o discuție vezi Cesare Pastorino, “Weighing Experience: Experimental Histories and Francis Bacon’s Quantitative Program,” Early Science and Medicine 16(2011); “The Mine and the Furnace: Francis Bacon, Thomas Russell, and Early Stuart Mining Culture,” Early Science and Medicine 14(2009); Dana Jalobeanu, “”The marriage of Physics with Mathematics:” Francis Bacon on Measurement, Mathematics and the construction of Mathematical Physics,” in The Language of Nature: Reassessing the Mathematization of Natural Philosophy in the Seventeenth century, ed. Geoffrey Gorham, et al. (Minnesota Center for Philosophy of Science, 2016).

[6] Un termen generic pentru fixarea spiritului volatil sau coagularea unui lichid ; plumbul și mercurul sunt considerate aici ca fiind mai fluide și mai volatile decât argintul. Bacon susține că transformarea lor în argint nu necesită o creștere a densității (ceea ce ar reveni unei modificări fundamentale a structurii materiei) ci doar o fixare și o coagulare.

[7] Plumbul era în mod tradițional considerat un metal care abundă în secreții apoase, imperfect amestecat, bogat în impurități. Biringuccio îl numește „peste măsură de imperfect, lepros și ne-coagulat” și susține că aceste proprietăți ar rezulta din diponibilitatea plumbului de a lichefia. Pe de altă parte, Birringuccio susține și că Natura a creat plumbul în mod special pentru ca oamenii să învețe să fabrice aur și argint (din pornind de la un fel de minereu de cupru). Vezi Vannoccio Biringuccio, The Pirotechnia of Vannoccio Biringuccio: The Classic Sixteenth Century Treatrise on Metals and Metallurgy, trans. Martha Teach Gnudi and Cyril Stanley Smith (New York: Dover Publications, 1990), 54-55. Argintul viu era de asemenea descris ca un metal lichid, „aproape ca apa”, „mobil” și „aproape indestructibil”. Ibid., 80-81.

[8] Fiecare dintre aceste afirmații este subiect de dezbatere la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Merită comparat cu Cardano, un alt partizan al căldurii temperate, care susține că metalele umile nu pot fi suferi transmutații pentru că ele sunt deja „arse” din cauza căldurii prea mari sau a radiațiilor celeste prea puternice, și devin astfel inerte.

[9] Posibilă trimitere la face aici trimitere la Cornelis Drebbel?

[10] Vezi și discuția, mai teoretică, din cartea a II-a a Noului Organon, NO II 4, OFB XI 204-5.

 

Bucharest Colloquium in Early Modern Science 2016

 

Sunday, 23rd of October

19:00 Welcoming cocktail (Casa Universitarilor, Dionisie Lupu 46)

 

Monday, 24th of October (IRH-ICUB, Dimitrie Brandza 1)

09:15-09:30 Opening Address

09:30-10:30 Keynote lecture: Florike Egmond (Leiden University), The rise of fieldwork as an investigative method in the natural sciences of the 16th century

10:30-10:45 Coffee break

10:45-11:30 Raz Chen-Morris (Hebrew University of Jerusalem), Reading, Observing and the Making of Knowledge: The Case of Kepler’s Optics

11:30-12:30 Keynote lecture: Iordan Avramov (Bulgarian Academy of Sciences), Friendly Jokes, Stinging Irony, and Bitter Sarcasm: Varieties of Humor in the Correspondence of Henry Oldenburg

12:30-14:00 Lunch break

14:00-14:45 Dolores Irizzo (University College London), The Origins of Experimental Philosophy and Bacon’s Medical ‘Histories of Man’ at the Royal Society 1663-1750

14:45-15:00 Coffee break

15:00-15:45 Monica Ugaglia(Scuola Normale Superiore, Pisa), The First Experimental Treatise on Magnetism

15:45-16:30 Laura Georgescu (Ghent University), Instruments, phenomena and the practice of “magnetical philosophy”

16:30-16:45 Coffee break

16:45-17:30 Sorana Corneanu (University of Bucharest), Science and the Art of Thinking

17:30-18:30 Keynote lecture: Andreas Blank (University of Paderborn & Bard College, Berlin), Confessionalization and Early Modern Natural Philosophy

19:30 Dinner

 

Tuesday, 25 Oct. 2016 (IRH-ICUB, Dimitrie Brandza 1)

09:45-10:45 Keynote lecture: Gideon Manning (Claremont Graduate University), Mixed Signals: Descartes’s Nerves, Regius’s Slugs, and the Origins of ‘Experimental Philosophy’

10:45-11:00 Coffee break

11:00-11:45 Fabrizio Baldassarri (Bar-Ilan University, Tel Aviv), Mechanizing the vegetative soul. Descartes and Digestion

11:45-12:30 Balint Kekedi (University of Aberdeen), The Linguistic Model of Perceptual Cognition and the Role of the Passions in Cartesian Natural Automata

12:30-14:00 Lunch break

14:00-14:45 Sandra Bihlmaier (Karslruher Institute of Technology), Philipp Melanchthon on Argumentation and Style: Dialectics and Rhetorics as the Tools of Clear Reasoning

14:45-15:00 Coffee break

15:00-16:00 Keynote lecture: Raphaële Garrod (CRASSH and Newnham College, University of Cambridge), Natural History in Early Modern France: The Poetics of an Epistemic Genre?

18:00 Conference Dinner

 

Wednesday, 26 Oct. 2016 (IRH-ICUB, Dimitrie Brandza 1 and Faculty of Philosophy, Splaiul Independentei 204)

09:45-10:45 Keynote lecture: Arianna Borrelli (Technical University Berlin), The rare and the dense in Bernardino Telesio’s meteorology

10:45-11:00 Coffee break

11:00-11:45 Kirsten Walsh (University of Nottingham), Newton’s Corpuscular Scaffolding

11:45-12:30 Cornelis J. Schilt (University of Oxford), Navigating the Continuum Isaac Newton’s many Ways of Knowing

12:30-14:00 Lunch break

14:00-14:45 Doina-Cristina Rusu (University of Groningen), Francis Bacon on the interactions between pneumatic and tangible matter

14:45-15:00 Coffee break

15:00-15:45 Mihnea Dobre (University OF Bucharest), Ways of connecting Bacon and Descartes: Medicine and Experimentation

15:45-16:30 Oana Matei (University of Bucharest and Vasile Goldis University of Arad), Perception of plants: Ralph Austen’s appetitive matter theory

16:30-16:45 Coffee break

16:45-17:30 Dana Jalobeanu (University of Bucharest), Francis Bacon on the “power of perception”

17:30-18:00 Coffee break

18:00-19:00 CELFIS/ Keynote lecture: Mordechai Feingold (California Institute of Technology), Who Was the Experimental Philosopher? Reflections on the Origins of Practice

19:30 Dinner