Stiinta si utopie

In mod oarecum paradoxal, ştiinţa moderna se naşte şi se impune în cultura europeană prin intermediul unor discursuri utopice. Primele societăţi ştiinţifice sunt constituite pe modelul „Casei lui Solomon” din Noua Atlantidă. Societatea Regală britanică sau Academia de Stiinte de la Paris folosesc în mod programatic atât scrierile lui Bacon cât şi convenţiile discursului utopic pentru a se constitui, re-organiza şi impune. Este aceasta doar un accident istoric? Sau există o mai interesantă conexiune filosofică între discursul ştiinţific al modernităţii şi forma de exprimare inventată de utopiile modernităţii timpurii? Iar dacă este aşa (cum sugerează câţiva dintre autorii din lista de mai jos), de ce se întâmplă acest lucru? Şi la ce nivel se poate vorbi de o conexiune?

 

Prezentare generală

O precizare metodologica: vom vorbi despre utopie ca un gen literar, dar şi despre propensiunea utopică (Manuel, Manuel, 1979) şi nu vom adopta punctul de vedere după care utopia este o producţie socială/politică, caracteristică unor momente de criză culturală/a cunoaşterii (Sevrier). Vom adopta o definiţie restrânsă: reprezintă utopii acele organizări teoretice şi literare ale propensiunii utopice care pretind că sunt rescrieri sau interpretări ale temelor platonice din Republica. Vom sublinia caracterul de scriere pedagogică pe care il are utopia în epoca modernă şi vom susţine că, datorită acestor trăsături, genul utopiei devine un vehicul predilect pentru transmiterea ideilor ştiinţifice şi organizarea comunităţilor ştiinţifice.

Cursul nostru va studia câteva dintre „utopiile ştiinţifice” ale modernităţii europene. Câteva dintre lecturile noastre vor parcurge scrieri categorisite drept utopice; altele se vor ocupa de scrieri a căror apartenenţă la genul utopiei este mai puţin clar. Vom vedea cum savanţii au folosit în mod frecvent genul şi convenţiile literaturii utopice (pentru a-şi face cunoscute ideile sau pentru a-şi „preda” teoriile). Vom încheia cursul cu o investigaţie în sociologia ştiinţei contemporane, învăţând să recunoaştem elemente utopice în funcţionarea comunităţilor ştiinţifice contemporane.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *