Open Mind – Şcoală Internaţională de Studii Avansate în Ştiinţe Cognitive

OPEN MIND este o iniţiativă instituţională a Universităţii din Bucureşti care îmbină studii masterale şi cercetare avansată în domeniul vast al ştiinţelor cognitive. Activitatea şcolii se va concretiza pe două linii de acţiune : o axă de predare, destinată absolvenţilor de nivel licenţă, care implică cursuri, seminarii şi activitate individuală, conducând la un program de masterat în Ştiinţe Cognitive ; o axă de comunicare ştiinţifică, deschisă unei audienţe mai largi formată din cercetători, profesori, studenţi şi publicului larg şi constând în workshopuri centrate pe o problematică intensă prin care să se exploreze temele ştiinţifice importante şi care prezintă interes pedagogic în domeniul ştiinţelor cognitive dintr-o varietate de discipline.

Studenţii ce vor urma acest program de masterat vor putea participa la workshopuri pentru a obţine puncte de credit şi pentru a finaliza programul de masterat.

OPEN MIND îşi va concentra eforturile pe ambele axe descrise anterior pentru a acoperi teme noi şi importante care depăşesc nucleul tradiţional al ştiinţelor cognitive şi pentru a atinge domenii interesante ca psihologia dezvoltării, comparativă şi evoluţionară, lingvistică cognitivă şi pragmatică, neuroştiinţă socială şi neuropsihologie, antropologie cognitivă, cogniţia animală şi arheologie cognitivă, printre altele. Această deschidere teoretică răspunde nevoilor unor audienţe interesate ca cercetători, studenţi şi alţi participanţi din ţări diferite, având experienţe formative diferite. Atât cursurile de masterat cât şi workshopurile vor fi asigurate de un grup internaţional de experţi din disciplinele asociate domeniului ştiinţelor cognitive. Limba de predare şi de evaluare va fi limba engleză.

Evenimente viitoare:

Proiectul OPEN MIND va fi inaugurat pe 20-21 iunie 2011. În data de 20 iunie, Daniel Dennett (Universitatea Tufts, SUA) va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Bucureşti, pentru ca, pe 21 iunie, să susţină conferinţele intitulate “Using Humor to Reverse-Engineer the Mind” (dimineaţă) şi “Free Will” (după-amiază).

În data de 22 iunie, va avea loc primul workshop al Şcolii internaţionale OPEN MIND axat pe Noile Direcţii în Ştiinţele Cognitive, cu participarea a lui Daniel Dennett, Gyorgy Gergely, Nicholas Humphrey, Pierre Jacob, Dan Sperber, Radu Bogdan şi Mircea Dumitru.
Mai multe detalii vor fi disponibile în curând.

Workshopul va pregăti unele dintre temele ce vor fi dezvoltate în cadrul proiectului OPEN MIND.

Într-o primă fază, proiectul OPEN MIND va desfăşura cursuri de masterat şi workshopuri pe toată durata lunii iunie. Mai multe informaţii vor fi disponibile în curând.

Persoanele interesate de evenimentele din 20-21 iunie şi de programul de masterat pot contacta coordonatorul programului :

Dr. Alina Tigau, Departamentul de Engleză, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti,

Email: alina_mihaela_tigau@yahoo.com,
Tel: [40] [0] 722 228 980

Co-Directori:

Radu J. Bogdan (filosofia minţii, ştiinţe cognitive – Universitatea Tulane, New Orleans; Universitatea din Bucureşti)

Mircea Dumitru (filosofia limbajului, logică – Universitatea din Bucureşti)

Comitet ştiinţific :

Alexandra Cornilescu (lingvistică – Universitatea din Bucureşti)

Daniel Dennett (filosofia minţii, ştiinţe cognitive – Universitatea Tufts, Boston)

Maria-Luisa Flonta (biologie, Universitatea din Bucureşti)

Gyorgy Gergely (psihologia dezvoltării – Universitatea Central Europeană, Budapesta)

Nicholas Humphrey (psihologie evoluţionistă, ştiinţe cognitive – Şcoala de Economie din Londra)

Pierre Jacob (filosofia minţii, ştiinţe cognitive – Institut Jean Nicod, Paris)

Claus Lamm (neuroştiinţă socială – Universitatea din Viena)

Mihail Radu Solcan (filosofia minţii, ştiinţe cognitive – Universitatea din Bucureşti)

Dan Sperber (antropologie, pragmatică, ştiinţe cognitive – Institut Jean Nicod, Paris; Universitatea

Central Europeană, Budapesta)

Michael Tomasello (psihologia dezvoltării şi comparativă, lingvistică cognitivă – Institutul de

Antropologie Evoluţionară Max Planck, Leipzig)

[sursa]


Comentarii


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *